Zona ochilor sub microscop: gesturi și obiceiuri de adoptat sau de eliminat!

Zona ochilor sub microscop: gesturi și obiceiuri de adoptat sau de eliminat!

25 iunie 2024 Timp estimativ: ~2 min.

zona ochilor

Suntem tentate să asociem ridurile din zona ochilor cu vârsta din buletin, însă nu au întotdeauna o legătură. Există numeroase motive pentru care pielea ochilor se poate rida, fără ca vârsta să aibă vreo vină.

 

Pielea fină şi sensibilă din zona ochilor este prima afectată de trecerea anilor şi factorii nocivi de mediu, dar și de unele obiceiuri pe care le considerăm banale. 

Pierderile de colagen sunt motivul pentru care pielea începe să arate devitalizată, fără tonus şi neuniformă, de vină fiind trecerea timpului, expunerea exagerată la soare, fără ochelari cu filtre solare și o cremă cu SPF ridicat sau o rutină incorectă de îngrijire.

Poartă ochelari de soare și nu te freca la ochi

Ochelarii de soare protejează și mușchii din jurul ochilor, care se contractă când afară este lumină puternică, și favorizează apariția ridurilor.

Frecarea ochilor la oboseală este un alt obicei dăunător care, pe lângă riduri în zona ochilor, poate duce și la inflamții și la apariția unei texturi îmbătrânite a pielii. Cu ochiul liber nu observăm întotdeauna asta, dar la microscop, pielea din jurul ochilor arată agresată după ce ne frecăm cu mâna. 


Demachiază cu mare grijă ochii

Demachierea ochilor, mai ales când vorbim despre produse rezistente la apă sau transfer, poate fi traumatizantă pentru pielea delicată din acea zonă! Optează întotdeauna pentru loțiuni și creme demachiante a speciale pentru ochi. Au formule blânde, prietenoase cu ochii și pielea din jurul lor.

Pentru îndepărtarea machiajului și impurităților poți folosi un prosop foarte moale sau o dischetă din bumbac cu care să masezi ușor zona ochilor. Nu freca niciodată ochii când vrei să scapi de mascara pentru că, astfel, agresezi pielea foarte subțire din jurul lor.


Evită să dormi pe burtă

Din cauza presiunii care se formează în jurul ochilor și pe față, tenul este mult mai predispus ridurilor atunci când dormi pe o parte și cel mai rău este atunci când dormi pe burtă. 

Se recomandă dormitul pe spate, deoarece acesta previne și ameliorează durerile lombare și refluxul gastric, dar te poate ajuta să previi și ridurile.


„Nu” scrubului, „da” cremelor de ochi!

Atunci când folosești un exfoliant pentru ten, evită întotdeauna zona ochilor! Sub nicio formă nu agresa pielea sensibilă a ochilor cu astfel de produse. În schimb, ai grijă să aplici zilnic o cremă specială de îngrijire. Formulele specializate asigură mai mult decât hidratare: atenuează liniile fine, au efect de umplere a ridurilor, atenuează cearcănele și previn îmbătrânirea prematură.

 

 

Produse recomandate
Comments