Sfaturi ușor de urmat ca să dormi cât de mult trebuie!

Sfaturi ușor de urmat ca să dormi cât de mult trebuie!

22 iunie 2021 Timp estimativ: ~2 min.

Atunci când nu reușim să adormim nici după ce am trecut de suta de oi numărate, când ceaiul de tei nu mai are nici un efect şi când ne prind zorii zilei cu ochii în tavan, trebuie să luăm măsuri!

Studiile au arătat ca somnul stimulează producţia celulelor care secretă un material izolant, numit mielină, ce are rolul de a proteja circuitele cerebrale. În timpul somnului profund este secretat hormonul de creştere la copii şi adulţii tineri, iar un somn lung și neîntrerupt îți conservă tinerețea și echilibrul emoțional.

Principalele reguli pentru un somn ușor și suficient de lung

Pe lângă evitarea consumului de cafeină seară, iată alte câteva sfaturi care să te pună pe dormit cel puțin șapte ore pe noapte!

1. Evită mesele de seară bogate în proteine! Proteinele se transformă în dopamină şi menţin creierul activ, întârziind instalarea somnului.

2. Evită duşurile foarte fierbinţi seara şi alege, în schimb, o baie călduţă în care ai picurat ulei esenţial de lavandă care relaxează simţurile, induce o stare de calm şi este un aliat de nădejde al unui somn uşor.

3. Nu face sport seara târziu, pentru că te vei supraenergiza. Încearcă să faci mişcare cu cel puţin 4-5 ore înainte de ora obişnuită de culcare.

4. Ţine la distanţă de patul în care dormi de aparatele electrice care rămân permanent în priză, cum ar fi televizorul, calculatorul etc. Și în nici un caz nu adormi cu telefonul mobil pe noptieră. Toate aceste aparate au câmpuri electromagnetice care afectează somnul.

5. Nu mânca în exces dulciuri seara târziu, pentru că zahărul conferă energie şi vei obţine o insomnie de toată frumuseţea!

6. Laptele călduţ îndulcit cu puţină miere, ceaiul de tei sau cel de sunătoare au darul de a-l ispiti pe Moș Ene!

7. Evită condimentele şi alimentele bogate în grăsimi la cină, pentru că acestea îţi pot provoca arsuri la stomac în timpul nopţii şi, implicit, îţi vor alunga somnul.

 

Sfaturi ușor de urmat ca să dormi cât de mult trebuie!
Comments