Timpul în cuplu – cât de mult timp să petrecem cu partenerul?
25 septembrie 2020 Timp estimativ: ~2 min.
Peste tot se vorbeşte despre timpul de calitate petrecut în cuplu, dar ce semnifică el? Că respiri în fiecare secundă umăr la umăr cu omul iubit sau că puţinele ore petrecute împreună se cer trăite intens?
Există cupluri în care nici după zece sau douăzeci de ani de căsnicie nu pare să se fi instalat plictiseala în doi. Ori au învăţat atât de bine lecţia aparențelor fericite, încât au ambalat rutina într-o formă aparent romantică de atașament. De exemplu, perechile care lucrează în acelaşi domeniu de activitate – sunt colegi de serviciu – și îşi petrec fiecare secundă din zi împreună și acceptă numai proiecte la care să poată face echipă. Aşa arată relația ideală?
Mai răruț, că-i mai drăguţ
Dragostea adevărată n-are nimic de-a face cu ataşamentul bolnăvicios, spun statisticile care gem de cazuri în care cupluri ce păreau lipite cu superglue ajung în scurt timp să divorțeze cu scântei. Pe de altă parte, noţiuni precum „spaţiu personal“, „independență“, „detaşare“ fizică și emoțională nu par deloc compatibile cu ideea de cuplu bine sudat. Timpul dedicat relaţiei trebuie dozat în aşa măsură, încât emoția menită să ţină în viaţă sentimentul suprem – dragostea – să nu fie afectată. În această categorie intră dorinţa erotică, bucuria revederii şi încrederea, trăiri care, printr-un ciudat şi uneori de neînţeles paradox, nu se pot activa decât în absenţa omului iubit.
Nu contează cât, contează cum
Aşa cum există incompatibilităţi, dar şi un rodaj al vieţii sexuale, aşa există şi percepţii diferite ale timpului de calitate petrecut în cuplu. În general, femeile tind să fie mai „lipicioase“, mai dedicate vieţii (numai) în doi, iar bărbaţii simt mai des nevoia evadărilor în afara cuplului, prin evadări neînţelegându-se neapărat infidelităţi, ci dorinţa de a-și petrece timpul singuri sau în compania altor bărbaţi. Ce avem de făcut în acest caz? Poate că ar trebui să recitim lecţia încrederii în propria persoană şi în cel de care ne-am îndrăgostit. Să reglăm fin dorinţa de apropiere fizică, pentru a nu deveni prea acaparatoare. Dar să detectăm din vreme şi timpii prea dilataţi, absențele prelungite ce ne-ar putea pune pe butuci relaţia. Cum? Cu ajutorul celui de lângă noi, vorbind sau citind în priviri, stabilind continuu care sunt priorităţile şi când e cazul să rămânem jumătăţi, pentru a redeveni, cu şi mai multă dăruire, un întreg. E dificil, într-adevăr, dar cine a zis că dragostea e uşoară?
