Parenting în izolare – 7 strategii care funcţionează

Parenting în izolare – 7 strategii care funcţionează

30 aprilie 2020 Timp estimativ: ~2 min.

Indiferent dacă ai copii mici sau mai mărișori, poți urma aceste șapte strategii de parenting, pentru a trece de la modul de supraviețuire la creație și armonie, în timp ce #stămacasă, în izolare.

Dacă emoțiile și comportamentele copilului tău sunt mai intense în timpul izolării decât în mod normal... nu ești singurul părinte care trece prin asta! Avem atât de multă recunoștință pentru medicii și asistenții din prima linie în acest moment, dar eu cred că părinții sunt, de asemenea, în „primele linii“. Chiar dacă nu este recunoscut de guvernanți sau de mass-media, părinții oferă în aceste vremuri „servicii esențiale” familiilor lor. Nu e simplu deloc, dar iată câteva strategii care fac „jobul“ de părinte mai ușor de îndeplinit, iar pe copii mai liniștiți și fericiți.

 

1.Ține cont de sentimentele lor

În acest moment de incertitudine, când ei (și tu) pot experimenta unele sentimente profunde și puternice, copiii vor avea mai multă nevoie decât oricând de prezență și iubire.
Este perfect normal și rezonabil ca cei mici, copiii, să recurgă la anumite „comportamente anterioare vârstei lor”, în încercarea de a-și satisface nevoile. Dacă descoperiți că copilul vostru este mai supărat decât de obicei, acționând mai puțin matur, mai puțin capabil să facă față unei situații dificile, să se frustreze mult mai repede, acest lucru este de așteptat.
Comportamentul înseamna comunicare. Comportamentul copilului poate fi modul lui de a spune: „Îmi lipsesc prietenii, școala, modul în care erau lucrurile înainte. Acest lucru este diferit acum. Nu înțeleg toate schimbările din viața mea.“ Chiar și adolescenții - și adulții - pot recurge la unele comportamente timpurii, în încercarea de a face față acestei perioade.
Când copilul tău afișează un comportament mai puțin matur, empatizează cu el, fii acolo și nu îl cenzura, arată-i că îl vezi. Spune: „Presupun că îți este foarte dor de X. Ești dezamăgit de Y. Chiar vrei să faci Z.“
Uneori, părinții cred că a vorbi cu copiii lor despre sentimentele și emoțiile inconfortabile va face ca acestea să se amplifice, dar este exact contrariul. Când vorbim despre sentimente și emoții, ne este mai ușor să le facem față.

 

2.Pentru copiii mici creează o rutină flexibilă

Poți crea un „plan de zi” pentru copii. O rutină de bază, întocmită cu simboluri sau figurine pentru cei mai mici, astfel încât ei să știe la ce să se aștepte. Dar pentru sănătatea voastră, ca părinți și a lor, păstrați acest plan flexibil.
Când copiii știu la ce să se aștepte, sunt mai calmi. Crearea unui plan cu copiii voștri poate fi utilă în special dacă copilul se luptă cu anxietate, lipsa concentrării sau cu anumite tranziții.

 

3.Oferă adolescentului libertatea de a-și crea propriul plan

Pentru adolescenți, autonomia înseamnă scăderea stresului. S-ar putea să nu dorească să creezi tu ca părinte un plan pentru ei sau chiar împreună cu ei. S-ar putea să nu vrea să-și creeze vreun plan. Această perioadă ar putea fi o oportunitate minunată pentru ei să își dezvolte un nou hobby, să experimenteze sau să creeze, sau pur și simplu să se plictisească și să vadă ce se întâmplă.
Fii antrenorul sau consultantul copilului tău. În loc să le spui copiilor ce să facă în fiecare zi, pune-i întrebări. Care este planul lor? De ce ajutor ar avea nevoie din partea ta? Ce a funcționat ieri pentru ei? Ce nu a funcționat ieri? Ce vor face astăzi diferit?

 

4.Relaxează limitele la timpul în fața ecranului

Există o mulțime de utilizări de calitate pentru ecrane (TV, laptop, tabletă, telefon) în timpul perioadei de izolare, când suntem cu toții blocați în case. Relaxează-ți limitele de stat în fața ecranelor, pentru a permite copiilor tăi să se conecteze cu prietenii, să facă lecții, să creeze, să experimenteze și, de ce nu, sa se distreze.
Însă, la fel ca zilele „pre-COVID”, ai grijă la modul în care copiii utilizează ecranele. Conectează-te cu ei, pune întrebări și urmărește lucrurile împreună cu ei.
Poți dezvolta gândirea critică punând întrebări provocatoare sau arată-ți cu adevărat curiozitatea. De exemplu: Ce iți place la acest videoclip? Ce videoclipuri te enervează? Ce ai face dacă ai fi în aceeași situație? Așa se comportă oamenii și în viața reală?
Dacă copilul tău urmărește mai mult timp decât de obicei ecranele din casa, folosește acest timp ca mod de conectare și de a avea conversații mai profunde cu el. Cere-i să jucați jocul preferat sau să vizionați videoclipuri și filme împreună.

 

5.Petrece timp „one-on-one” cu copiii

Dacă ai un copil care își dorește prezența și conexiunea, încearcă să practici tehnica „one-on-one”, înainte de a începe munca. Exista riscul ca în anumite zile mai aglomerate, atenția ta să se îndrepte spre alți oameni și lucruri, nu asupra copilului sau copiilor voștri, și atunci, nevoia lor de conectare crește foarte mult. O poți face dimineața, imediat după cafea, sau după micul dejun, și, de asemenea, la diferite ore din timpul zilei. Pot fi pur și simplu cinci minute de citit o carte împreună, pe canapea.
Pune-l în program și în „planul lor de zi”. Această investiție de timp poate preveni sau scurta întreruperile de mai târziu, în timpul zilei și în timpul programului de la lucru.

 

6.Pune relația părinte-copil pe primul loc

Această situație creata de COVID este temporară. Vom trece peste asta. O zicală spune: „Copiii nu își amintesc ceea ce am făcut, își aduc aminte cum i-am făcut să se simtă“.
Pune relația cu copilul tău pe primul loc. Nu-i nimic dacă el va face foarte puține lucrări academice în această perioadă. Câteva luni ratate de muncă școlară nu vor avea un impact durabil si marcant asupra vieții lor.
Ceea ce își vor aminti copiii noștri despre această perioadă este de cum s-au simțit. Legătura ta, relația ta cu ei va avea un impact durabil si semnificativ asupra vieții lor. În loc să lucrezi la ce au de făcut si de recuperat pentru școală, concentrează-te pe relație, distrându-vă împreună și ținându-i cat mai aproape de tine.

 

7.Privește acest moment ca pe o oportunitate de a vă consolida relația

Întreabă-te: peste un an, cum vreau să-și amintească copilul meu de această perioadă?
Gândește-te la trei cuvinte care – peste un an – ai dori să fie folosite de copilul tău pentru a descrie experiența lui din timpul acestei pandemii.
Eu, în calitate de mamă a doi copii, nu numai de psihoterapeut, as vrea ca acele cuvinte să fie: Distracție, Libertate și Familie.
Grozav! Deci, ceea ce trebuie sa fac este ca tot ce nu se încadrează la „distracție, libertate și familie” să se reducă la minimum sau să se oprească în întregime.
Să avem încredere că ai noștri copii vor rosti aceste cuvinte peste un an. Să avem încredere că în cele din urmă, ei vor face lucruri utile și semnificative în viața lor.
Acest lucru s-ar putea să nu se întâmple peste noapte și s-ar putea să nu se întâmple decât după ce au vizionat o grămadă de videoclipuri pe YouTube. Dar se va întâmpla. Garantat!
Nu spun că nu poți seta limite. Fă asta! Dar, de asemenea, să ne relaxăm. Sa avem încredere în copiii noștri! Unul dintre cele mai importante „joburi“ în calitate de părinți este să creăm amintiri pentru ei. Amintirile lor îi protejează și îi servesc pentru tot restul vieții.


Psiholog Andreea Goliță

 

Parenting în izolare – 7 strategii care funcţionează
Comments