5 activități de Iepuraș pentru cei mici

5 activități de Iepuraș pentru cei mici

5 aprilie 2022 Timp estimativ: ~2 min.

Se apropie sărbătoarea Paștelui, iar copiii sunt nerăbdători să-l întâmpine pe Iepuraș, care vine încărcat cu dulciuri și jucării. Iată cum le puteți face așteptarea mai ușoară și creativă!

Astfel, dragi părinți, după ce vopsiți ouăle și puneți pasca la rece, haideți la joacă! Veți fi surprinși cât de relaxant va fi și pentru voi să vă jucați, iar bucuria celor mici este contagioasă, știți bine!

Ce puteți face, așadar, împreună cu cei mici în așteptarea Iepurașului:

1. Vânătoarea de ouă

Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii de Paşte pentru copiii de peste Ocean este ”The egg hunt” – „Vânătoarea de ouă“. Este un joc pentru copii (şi nu numai) organizat în ziua de Paşte sau în preajma acestei sărbători. Adulţii ascund în iarbă, în jurul casei, în casă sau chiar în maşină ouă colorate, iar copiii pornesc în căutarea lor, acţiunea lăsându-se, bineînţeles, cu râsete, distracţie şi voie bună.

2. Iepurași din linguri sau pahare de unică folosință

Lingurilor de unică folosință le atașați urechi din hârtie, special decupate și colorate să semene cu niște urechi de iepuraș coconaș, le desenați apoi ochi și gură, iar mustățile pot fi desenate cu carioca sau făcute din fire de ață lipite cu migală. Sigur că puteți croi și hăinuțe din șervețele de masă colorate acestor iepurași. Copiii vor fi încântați!

Se repetă rețeta și în privința paharelor: urechi din hârtie, ochișori, mustăți. Poate chiar și un papion drăgălaș. Apelați la imaginație!

3. Decorațiuni de Paște

Învață-l și ajută-l pe cel mic să creeze și decoreze ouă din material textil, decorațiuni pentru Paște pe care le puteți păstra de la un an la altul, pentru vă aduce aminte de primele obiecte confecționate de copil. Pot fi ouă confecționate din diverse materiale textile pe care lipiți figurine, dantelă, mărgele...

4. Ouă pictate manual

Lasă-l pe cel mic să își pună imaginația la joacă și să încondeieze cele mai frumoase ouă pentru masa de Paște! Va fi atât de încântat să-și vadă operele de artă pe masa de sărbătoare, că va mânca tot din farfurie!

5. Iepurași de ciocolată

Oferă-i micuțului tău o surpriză dulce, pregătită chiar de tine. Sau de voi doi împreună! Pregătiți împreună ingredientele celei mai bune ciocolate de casă, puneți-vă sorțurile, bonetele de masterchef și treceți la treabă! Alege forme din silicon pentru ciocolată în formă de iepuraș și distracția este garantată!

 

5 activități de Iepuraș pentru cei mici
Comments