Cel mai bun demachiant pentru ochi
24 octombrie 2019 Timp estimativ: ~2 min.
Demachierea ochilor e un pic mai anevoioasă decât cea a obrajilor – necesită produse care să îndepărteze total machiajul, fără să irite acea zonă extrem de delicată.
Dacă pentru ten, un gel de curățare este uneori de ajuns pentru a îndepărta impuritățile, ochii au nevoie de mai mult, în special când apelăm la machiaje elaborate, folosim masacara zi de zi sau produse waterproof, greu spre imposibil de îndepărtat cu demachiante obișnuite. Soluția? Produsele special destinate demachierii ochilor. Acestea sunt emoliente, nu conțin alcool și, cel mai important, nu irită ochii!
Dacă după folosirea unui anumit demachiant sau a apei micelare, te ustură ochii, renunță imediat la acel produs! Cel mai bun demachiat pentru ochi e musai să întrunească următoarele calități:
- Cea mai importantă calitate a demachiantului pentru ochi este să nu fie deloc iritant! Să nu simți niciun disconfort la nivelul ochilor, să nu producă mâncărimi sau usturimi.
- Un demachiant bun pentru ochi înlătură tot machiajul în urma unor mișcări delicate, executate cu presiune redusă. Dacă pentru îndepărtarea machiajului este nevoie să freci zdravăn zona ochilor, schimbă demachiantul, nu este cel de care ai nevoie!
- Un excelent demachiant pentru ochi nu doar va îndepărta impuritățile, ci va lăsa zona de sub ochi și pleoapele hidratate și catifelate. Formulele bi-fazice (apă micelară în combinație cu uleiuri) reprezintă cea mai bună alegerea pentru demachierea zonei ochilor, asigurând o curățare temeinică urmată de hidratarea profundă a pielii.