Cum să te demachiezi corect – 3 sfaturi esenţiale
25 ianuarie 2019 Timp estimativ: ~2 min.
Curățarea feței este o etapă esențială a rutinei de îngrijire, întrucât prin procedeul de demachiere sunt îndepărtate impuritățile adunate peste zi și peste noapte, porii sunt eliberați, iar tenul poate respira din nou în voie. Iată trei sfaturi esențiale pentru o demachiere corectă:
1.Săpunul nu este un bun demachiant
Clasicul săpun are calitățile lui și e de nelipsit în igienizarea mâinilor, dar nu e bun pentru ten. Chiar și cele mai delicate săpunuri nu fac ce poate face un demachiant bun, sub formă de loțiune sau cremă. Săpunurile au acțiune astringentă, tind să închidă porii, pe când demachiantul deschide porii – e doar prima etapă în curățarea tenului.
2.Metoda de aplicare contează
Nu e suficient să deții cel mai bun demachiant, contează și felul în care îl aplici pe ten. Pentru curățarea tenului în profunzime, aplică demachiantul direct pe față, inclusiv pe pleoape (Atenție – de la un demachiant bun nu trebuie să te usture ochii!) într-o cantitate generoasă, ca și cum te-ai da cu cremă. Înlătură apoi surplusul prin masaj ușor, cu ajutorul dischetelor demachiante din bumbac.
3.Nu uita să închizi porii
Cum spuneam mai sus, demachiantul deschide porii. După demachiere, intră în rol loțiunea tonică. Aceasta îndepărtează și ultimele impurități, închide porii și revigorează tenul. Cea mai bună loțiune tonică este cea potrivită tenului tău: foarte delicată și fără alcool, pentru tenurile uscate, sau astringentă, cu un conținut redus de alcool, pentru tenurile grase.
Un produs de neignorat pentru demachiere este apa micelară – aceasta are atât calitățile unei creme demachiante, cât și pe cele ale unui toner și este ideală pentru îndepărtarea machiajului ochilor, în special a produselor rezistente la apă.