Test: ce culoare de păr te defineşte?

Test: ce culoare de păr te defineşte?

24 iulie 2020 Timp estimativ: ~2 min.

Indiferent ce nuanţă de păr ai de la natură, în funcţie de personalitatea, de temperamentul tău, îţi poţi vopsi părul într-o culoare care să te prindă perfect şi să-ţi dea încredere în tine. Fă acest test şi descoperă culoarea potrivită!

Pentru fiecare întrebare, alege răspunsul cel mai apropiat de felul în care gândeşti sau acţionezi tu. Rezultatul e dat de varianta de răspuns (a, b, c sau d) pe care ai bifat-o cel mai des.

 

Dacă ai putea să-ţi decorezi casa visurilor tale, cum ai face-o?
a.În culori vii şi aş decora-o cu tablouri şi obiecte semnate de artişti celebri.

b.Ar fi totul feminin, pastelat, cu un aer uşor vintage. Ador stilul chabby chic!

c.Casa visurilor mele e viu colorată şi veselă, cu obiecte de mobilier moderne.

d.Îmi plac culorile calde, de pământ, care îmi oferă senzaţia de confort.

 

Care e, pentru tine, cea mai frumoasă/importantă meserie din lume?
a.Cred că meseria de... „rege“! M-au fascinat întotdeauna familiile regale, liderii iubiţi şi temuţi.

b.Îmi plac lucrurile făcute cu pasiune şi talent, să fii actor, pictor, sculptor, creator de modă.

c.Meseria de învăţător/profesor cred că e cea mai importantă şi mai frumoasă.

d.Medicii au cel mai frumos şi dificil job.

 

3.Dacă ar fi să te transformi într-un animal, ce ai alege şi de ce?

a.O panteră neagră, pentru eleganţă şi agilitate

b Pisica – ştie să obţină ce vrea prin puterea seducţiei

c.Un ursuleţ Panda – sunt atât de drăgălaşi!

d.Un cal – sunt cele mai frumoase şi utile animale

 

4. Care e cea mai mare plăcere vinovată a ta?

a.Sunt foarte cheltuitoare, cardul meu e în pericol când merg la shopping.

b.Îmi place să flirtez şi să fac „victime“ printre masculi.

c.Să chiulesc de la serviciu, pe motiv că sunt bolnavă, ca să-mi pot petrece ziua cum vreau eu.

d.Plăcere vinovată? Hmm... nu cred că am aşa ceva.

 

5.Ce muzică preferi să asculţi?

a. Rock, punk, genul mai „zbuciumat“

b.Muzică lentă, de dragoste

c. Ceva pop, dinamic, pe care pot dansa

d.Muzica clasică, bineînţeles;

 

6.Ce faci când vrei să te relaxezi fizic şi psihic?

a.Ascult muzică, ies în oraş sau mă uit la un film vechi;

b.Mă cuibăresc în braţele omului drag, asta mă relaxează şi fizic, şi psihic.

c.Mă joc cu copiii, cu animăluţele, mă plimb în parc...

d.Citesc o carte bună sau pur şi simplu dorm.

 

7.Ce părere ai despre zâmbet?

a.Zâmbesc mai ales în colţul gurii, când aud sau spun ceva cu subînţeles.

b.E principala armă de seducţie a unei femei.

c.E dovada că eşti cu sufletul aproape de o altă persoană.

d.E frumos să zâmbeşti, dar un pic mai multă seriozitate nu ne-ar strica.

 

Rezultatele testului

 

Majoritate a – Eşti SOFISTICATĂ

Nuanţele de brun, de la şaten închis şi negru blând, cu irizaţii roşiatice, până la nuanţele întunecate, precum cea din părul Albei ca Zăpada, sunt cele dintre care poţi alege una potrivită personalităţii tale puternice şi pline de contraste. Brunetele sunt femei care ştiu ce vor, un pic cam încăpăţânate, dar curajoase şi tenace. Dacă te regăseşti în această descriere, te vei simţi minunat cu părul închis la culoare.

 

Majoritate b – Eşti SENZUALĂ

Definiţia blondei autentice, asta eşti tu. Cum, nu eşti blondă şi nici nu te-ai gândit vreodată că ai arăta bine cu părul de culoarea razelor de soare sau a spicelor de grâu? Află că nu există „Mie nu-mi stă bine blondă!“. Dacă te gândeşti doar la blondul platinat, atunci da, poate ai dreptate, dar te asigur că în multitudinea de nuanţe de blond vei găsi una care să te prindă de minune.

 

Majoritate c – Eşti COPILĂROASĂ

Femeia-copil, poate cu câţiva pistrui în jurul nasului, e captivă într-un trup matur şi are o culoare de păr care nu-i spune mare lucru? În privinţa trupului nu prea poţi rezolva nimic – asta e, ai crescut – dar cu părul tău poţi face ceva! Roşul, culoarea vieţii, a energiei debordante, o poţi aduce în pletele tale şi te va face să te simţi alt om.

 

Majoritate D – eşti CONSERVATOARE

Nu-ţi plac excentricităţile şi nici să fii în centrul atenţiei. Eventual să coduci totul din umbră, dacă e cazul. O culoare de păr care iese prea tare în evidenţă te poate obosi şi-ţi poate crea o stare de agitaţie. La personalitatea ta caracterizată prin discreţie şi (cam multă) seriozitate cel mai bine se asortează nuanţele cuminţi şi calde de şaten. Nu te feri de coafurile tinereşti şi îndrăzneţe, pe care le poţi tempera tocmai printr-o culoare foarte naturală a părului.

 

Test: ce culoare de păr te defineşte?
Produse recomandate
Comments