Terapii antirid pentru fiecare vârstă
1 martie 2019 Timp estimativ: ~1 min.
Cea mai bună cremă antirid este crema potrivită tipului tău de ten și vârstei tale. Îngrijirea antiage poate începe după 25 de ani sau chiar mai devreme, dacă ai un ten foarte uscat, predispus la deshidratare, dar cremele de față folosite au formule ce diferă de la o etapă de vârstă la alta.
După 20 de ani
La 20 de ani, nu prea ne preocupă semnele trecerii timpului, dar ar trebui să ne preocupe hidratarea, pentru că în lipsa ei, ridurile precoce își pot face apariția. Cea mai bună cremă antiaging la care poate apela o tânără de douăzeci de ani este una profund hidratantă, chiar dacă pe ea nu scrie cremă antirid. Aceasta va proteja suplețea naturală de care se bucură un ten foarte tânăr.
După 30 de ani
Îngrijirea tenului la 30 de ani e musai să capete o formulă mai... organizată. Pielea dă acum semne de maturitate, deși primele riduri sau primele linii fine poate încă nu au apărut. Dacă până la această vârstă am folosit o cremă bună ocazional, la 30+ trebuie să ne obișnuim cu un ritual conștiincios de îngrijire a tenului. Dimineața se va aplica o cremă ușoară, hidratantă sau antirid, cu protecție solară, iar seara se va apela la o cremă nutritivă de noapte.
După 40 de ani
După 40 de ani, reînnoirea celulară devine tot mai greoaie, pielea își pierde din elasticitate și tonus, primele riduri, în special cele de expresie, încep să se instaleze. Vom apela deci la artileria grea: creme antiage și pentru fermitate, însoțite de serumuri cu efect antirid, care să stimuleze producția naturală de colagen și elastină. La această vârstă e indicat să nu facem rabat la calitate, să alegem cele mai bune creme antirid de zi și de noapte, să le aplicăm cu religiozitate, să ne ferim pe cât posibil de soare. Hidratarea e de importanță vitală, și aici nu vorbim doar de creme împotriva ridurilor: trebuie să bem suficientă apă, pentru a avea un ten curat, luminos și cât mai neted.
După 50 de ani
Tenul matur are nevoie de îngrijire și dragoste. Chiar dacă nu mai arată ca la 20 de ani, îl putem face să arate ca la 40, dacă am respectat etapele de îngrijire la vârste mai tinere și dacă apelăm la tot mai eficiente remedii împotriva ridurilor: produse cosmetice destinate acestei categorii de vârstă, cu formule bazate pe boost de vitamine, antioxidanți, acid hialuronic, retinol, precum și proceduri inovatoare de rejuvenare a pielii: fillere, tratamente laser, lifting. Și nu uita de zâmbet – șterge instantaneu ani de pe chip!