Fericirea de a călători
25 octombrie 2018 Timp estimativ: ~2 min.
beneficii-calatorii
Oamenii care ajung să vadă lumea sunt cei mai sănătoși și fericiți oameni. Nu e doar o afirmație subiectivă, ci opinia documentată, bazată pe multe studii de caz, a psihologilor și „antrenorilor de viață“ – life coachers, cum e termenul englezesc foarte popular.
Beneficiile călătoriilor țin de sănătatea fizică și de preplinul sufletesc în egală măsură. Excursiile sunt cele mai eficiente sesiuni de fitness și cele mai puternice antidepresive. Așadar, fă-ți bagajul și pleacă la drum cât de des poți, căci iată la ce sunt bune vacanțele:
Îți menții inima sănătoasă
Fie că e vorba de mers pe jos, de urcat pe munți sau de înotat în piscină ori în mare, sunt slabe șansele să pleci în excursie fără să te alegi cu câteva zile de exercițiu fizic intens. Conform Framingham Heart Study, un studiu asupra sănătății inimii care a început în anul 1948 și s-a derulat pe parcursul a 20 de ani, femeile care pleacă în vacanță doar o dată la șase ani sau mai rar prezintă risc crescut de a dezvolta boli de inimă, în comparație cu femeile care călătoresc de cel puțin două ori pe an.
Îți păstrezi mintea ascuțită
Când mintea ta schimbă decorul obișnuit cu peisaje și experiențe noi (așa cum se întâmplă atunci când pleci în vacanță), e supusă provocărilor și pusă la treabă, întrucât nimic nu dăunează mai tare creierului, pe termen lung, decât să fie menținut într-o zonă de rutină și confort. Crește astfel stimularea cognitivă sau, mai simplu spus, memoria și capacitatea de concentrare se îmbunătățesc.
Îți dezvolți creativitatea
O călătorie într-un loc pe care nu l-ai mai văzut decât în poze îți va furniza acea doză de creativitate și inspirație care te poate ajuta să fii mai bun în meseria sau în hobby-urile tale, după ce te întorci acasă. De aceea scriitorii, poeții, pictorii, artiștii, în general, caută decoruri proaspete atunci când simt că nu mai au nimic de spus în arta lor. Să vezi locuri noi, să cunoști oameni noi, să iei contact cu alte culturi – toate acestea îți sporesc entuziasmul creator și-ți lărgesc viziunea asupra lumii.
Îți hrănești sufletul
Ai tot mai lungi perioade de tristețe și de blazare? Simți că parcă nimic nu mai are sens? Suferi – cu motiv sau fără? Oboseala te-a copleșit? Ei bine, sigur ai nevoie de o vacanță! Pune degetul pe hartă sau alege un loc pe care vrei de mult să-l vezi și pleacă la drum! Te vei întoarce acasă cu energia restabilită și cu sufletul vindecat.