Trei proceduri pentru un ten mai tânăr!
18 decembrie 2019 Timp estimativ: ~2 min.
A mai trecut un an? Nu-i nimic, iată cum poți da timpul înapoi cu ajutorul a trei proceduri minim invazive de refacere a texturii și fermității pielii.
Odată cu trecerea timpului, pielea pierde din elasticitate și suplețe din cauza scăderii producției de colagen. Așa apar ridurile fine, apoi cele mai profunde, ridurile de expresie se adâncesc și se permanentizează, conturul feței se modifică, apare bărbia dublă. La nivelul gâtului, semnele de îmbătrânire cutanată sunt și mai rapid vizibile, dacă această zonă e neglijată în rutina de îngrijire zilnică.
Cel mai mare dușman al tinereții și frumuseții piele nu este o moștenire genetică nefericită, cum suntem înclinate a crede, ci soarele! Pentru tenul acela bronzat, cu aspect exotic, plătim un preț prea mare: îmbătrânirea prematură. De aceea, înainte de a apela la proceduri estetice extrem de eficiente și nu foarte costisitoare care pot șterge câțiva ani de pe chip, prima investiție necesară este aceea într-o cremă cu SPF 50, cu o formulă delicată, special creată pentru îngrijirea tenului, gâtului și decolteului. Această cremă se va folosi zilnic, ca bază de machiaj, și obligatoriu după ce tenul e supus procedurilor de mai jos.
Microneedling
Procedura constă în folosirea unui dispozitiv cu acțiune manuală (dermaroller) sau electrică (dermapen), prevăzut cu microace care penetrează pielea până la adâncimi de la 0,25 mm la 2,5-3mm, creându-se astfel microleziuni pentru a căror vindecare pielea va fi obligată să crească producția de colagen natural. Aceste înțepături minuscule forțează regenerarea pielii și astfel, ridurile și cicatricele se estompează, textura pielii se îmbunătățește, petele pigmentare sunt eliminate. În cazul ridurilor profunde sau cicatricelor postacneice sunt necesare mai multe ședințe executate la interval de 5-6 săptămâni, însă chiar la o săptămână după prima ședință, vei observa un efect de exfoliere naturală a pielii, în urma căreia tenul va arăta mai luminos, mai suplu, cu pori micșorați.
Înainte de procedură se va aplica, la nevoie, cremă cu efect anestezic.
Microneedlingul facilitează, de asemnea, pătrunderea în piele a serumurilor și cremelor-tratament cu acid hialuronic, vitamine, colagen, factori de creștere, sporindu-se astfel efectul de regenerare și rejuvenare a pielii.
Peeling chimic
Peelingul chimic este o procedură de exfoliere a pielii prin aplicarea controlată a unor acizi (lactic, salicilic, TCA etc.) aleși în funcție de tipul de piele și de rezultate dorite: depigmentare, atenuare până la eliminare riduri și cicatrici, reducere exces de sebum, redare a luminozității și îmbunătățire a texturii pielii.
La fel ca în cazul microneedlingului, dacă ne dorim schimbări dramatice sau problemele pielii sunt mari, e nevoie de mai multe ședințe de peeling chimic, executate la interval de o lună, o lună și jumătate, pentru a da pielii timp să se refacă.
Botox & Dermafillers
Injectările cu toxină botulinică (Botox) și acid hialuronic au căpătat, în timp, o nu prea bună reputație, fiind privite ca un moft cu rezultate ce atrag mai degrabă atenția asupra faptului că o persoană a trecut prin aceste proceduri (și a cam abuzat de ele), decât asupra rezultatului concret: un chip mai tânăr, mai fresh, fără riduri și cu trăsături frumos conturate.
Adevărul e că aceste proceduri de rejuvenare cu ajutorul toxinei botulinice sau fillerelor dermice, executate cu responsabilitate și moderație, chiar duc la rezultate excelente!
Botoxul e o neurotoxină care se injectează, în varianta ei purificată și foarte slab concentrată, în partea superioară a feței, pentru a paraliza temporar anumiți mușchi faciali, atenuându-se astfel ridurile de pe frunte, cele din exteriorul ochiului (laba gâștei) și șanțurile dintre sprâncene, ce dau un aspect încruntat, trist, bătrânicios. Efectele benefice apar după 27-72 de ore de la procedură și durează 3-6 luni, în funcție de zonele tratate și de răspunsul fiecărui organism la tratament.
Dermafillerele sunt substanțe concepute pentru a fi injectate sub piele, superficial sau profund, pentru a adăuga volum în zonele în care acesta s-a pierdut odată cu înaintarea în vârstă (obraji, buze) și pentru atenuarea șanțurilor nazolabiale și ridicarea colțurilor gurii.
Substanțele utilizate ca fillere dermice (colagen, acid hialuronic, hidroxiapatită de calciu, acid poly-L-lactic) au diferite vâscozități, se injectează în diferite zone și la diferite adâncimi, în funcție de tipul lor și de rezultatele dorite, și sunt bine tolerate de organism până când sunt total absorbite de acesta, în șase luni până la doi ani.
Pentru rezultate cât mai naturale se recomandă apelarea graduală și cu moderație la botox și dermafillere și doar pentru a compensa cu discreție efectele trecerii timpului. „Puțin și des“ e o înțelepciune valabilă nu doar în cazul dietelor, ci și în cazul acestor proceduri estetice.