1.Dacă deţineţi un card Royal Passport şi doriţi să beneficiaţi de ofertă în magazinul online, asiguraţi-vă că aveți un cont Royal Passport ale cărui nume de utilizator şi parolă vă sunt cunoscute.
Verificaţi din timp dacă vă puteți autentifica, apăsând butonul "Autentificare" din colţul din dreapta-sus al ecranului. În cazul în care nu reuşiţi, apăsați butonul „Am uitat parola“, după care vi se va cere adresa de e-mail pe care ați menționat-o la cumpărarea cardului. Instrucţiunile şi un link securizat pentru resetarea parolei se vor trimite automat la această adresă de mail.
În cazul în care contul dumneavoastră de utilizator este unul Royal Passport, veți vedea o reducere de minimum 10% la toate produsele (exceptând cardul de fidelitate și Gift Voucher).
2.Dacă nu deţineţi card Royal Passport şi preferaţi să cumpăraţi online, adăugaţi-l în coşul de cumpărături, ca pe oricare alt produs, iar sistemul va aplica automat reducerea asupra întregului coş. Astfel, veţi beneficia pentru comanda curentă de toate avantajele Royal Passport.
NU comandaţi cardul chiar înaintea Royal Passport Day, deoarece acesta nu va putea fi activat şi livrat în timp util.
3.Întocmiţi din timp lista cu produse dorite, pentru a economisi timp.
În cazul în care cumpăraţi online, puteţi pregăti lista prin apăsarea butonului în formă de inimă din dreptul fiecărui produs. Apoi o puteţi accesa în contul dumneavoastră de utilizator şi puteţi adăuga imediat în coş toate produsele.
4.La comenzile online pe care intenționați să le achitați prin intermediul unui card bancar, asigurați-vă din timp că respectivul card este setat pentru plăți prin internet (puteți verifica sunând la banca emitentă).
5.Dacă alegeți să cumpărați din magazine, încercați să ajungeți în prima parte a zilei.
Evitați astfel aglomerația și riscul ca unele articole dorite să nu mai existe în stoc
6.Pentru o operativitate maximă în procesul de achiziție online, asigurați-vă că dispuneți de o conexiune de calitate la internet (Wi-Fi sau cablu). Comenzile pot fi plasate doar pe www.sabon.ro, din motive operationale nu acceptăm comenzi telefonice sau prin e-mail.
7.Înainte de finalizarea comenzii online, parcurgeți cu atenție datele dumneavoastră de contact.
Verificaţi corectitudinea numărului de telefon și a adresei de livrare, pentru a putea fi găsiți de către curier. Orice modificare de număr de telefon sau adresă recepționată după expedierea coletului va cauza o întârziere în livrare, depinzând de operativitatea firmei de curierat.
8.Ridicarea comenzilor din magazine, ca modalitate de livrare, nu este disponibilă, datorită lipsei capacității de stocare a acestor comenzi în spaţiile comerciale.
Comenzile se vor expedia exclusiv prin curier rapid. Costul livrării este de 15 lei pentru comenzi mai mici de 200 de lei; livrarea este gratuită pentru comenzile de minimum 200 de lei.
9.Ambalarea produselor pentru cadou, în cazul comenzilor online, nu este disponibilă, din motive logistice și pentru a putea asigura livrarea în condiții optime.
Vă recomandăm să alegeți un cadou predefinit din Magazinul de cadouri.
10.Timpul de livrare este de maximum 7 zile lucrătoare.
Vă asigurăm că atât noi, cât și firmele de curierat, facem tot posibilul pentru a pregăti, expedia și livra cât mai multe comenzi într-un termen scurt, însă, din cauza volumului, o parte dintre ele vor fi procesate pe parcursul săptămânii și livrate săptămâna următoare. Vă vom anunţa printr-un e-mail (ce va avea ataşată şi factura) şi un SMS când a fost expediată comanda dumneavoastră. De asemenea, veţi primi un e-mail/SMS separat şi de la firma de curierat.
11.Verificaţi cu atenţie comanda înainte de a o plasa!
Asiguraţi-vă că aţi adăugat în coş toate produsele dorite înainte de a trimite comanda, pentru a nu trebui să apelaţi serviciul Asistenţă Clienţi pentru modificarea aceasteia. În vederea asigurării livrării comenzilor în cel mai scurt timp, acestea sunt procesate și predate curierului imediat ce sunt primite și validate în sistemul nostru, de aceea nu putem garanta posibilitatea modificării sau cumulării lor.
Vă rugăm să consultaţi şi Regulamentul campaniei Royal Passport Day.
Vă mulţumim şi vă dorim o experienţă Royal Passport Day cât mai plăcută!